Sari la conținut

Râşnovul, gazdă în premieră a Cupei de vară FIS la sărituri cu schiurile

România se pregăteşte să intre în circuitul internaţional de sărituri cu schiurile prin găzduirea primului concurs FIS. Evenimentul se va produce pe 9 iunie, la Râşnov, ocazie cu care va fi inaugurat în mod oficial complexul de trambuline. La deschiderea sezonului de vară pe suprafaţă artificială şi-au anunţat prezenţa câteva nume mari din lumea "icarilor", precum Thomas Morgenstern (Austria), campion mondial şi olimpic, Robert Kranjec (Slovenia), campion mondial la zbor cu schiurile, sau Roman Koudelka (Cehia), sportiv care s-a bătut pentru câştigarea Cupei Mondiale în ultimul sezon. De asemenea, la întrecerea din România vor mai fi prezenţi alţi săritori importanţi din Austria, Cehia, Slovenia şi Polonia, organizatorii mizând pe cel puţin 60 de competitori. Concursul se va desfăşura pe o trambulină cu punctul de construcţie la K64. Intrarea va fi liberă, iar gazdele mizează pe prezenţa a cel puţin 3.000 de spectatori.

Comentarii

Ultimă oră