Victorie fără emoții pentru baschetbalistele de la Olimpia CSU Brașov, în etapa cu numărul 6 a ligii naționale.
Fetele antrenate de Dan Calancea au făcut un antrenament cu public, în sala sporturilor Dumitru Popescu Colibași și au închis tabela la 90-39, în partida contra lanternei SCM CSS Criova.
Toate cele 12 jucătoare înscrise de tehnicianul brașovean pe foaia de joc, și-au trecut nume pe lista marcatoarelor, după cum urmează: Jones 16 puncte, Ashford 13, Bartee 12, Haas 9, Mitov 8, Irimia 7, Ferariu 6, Cioroiu 3, Brezoi 3, Ecaterina Armanu 2 și Teodora Armanu 1 p. Cu victoria de ieri, Olimpia CSU Brașov a acumulat 10 puncte, după 4 victorii și 2 înfrângeri în acest debut de campionat.
În etapa cu numărul 7, brașovencele vor primi sâmbătă 1 noiembrie, pe teren propriu, replica celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.