Pandurii Târgu Jiu ar putea exporta un nou jucător. După transferul lui Alexandru Maxim la VfB Stuttgart, cluburile din Europa dau târcoale unui alt mijlocaş de la Pandurii. Dan Nistor a atras atenţia mai multe echipe din Vest. Reprezentanţi ai cluburilor Toulouse şi Malaga s-au deplasat în România, pentru a-l urmări pe Nistor la meciul gorjenilor cu Rapid. Jucătorul în vârstă de 24 de ani se află şi în atenţia Stelei, care-l doreşte în cazul în care unul dintre mijlocaşii la închidere, Bourceanu sau Pintilii, va pleca la vară. Dan Nistor a debutat în Liga I pentru Inter Curtea de Argeş, în sezonul 2008-2009, iar după un sezon a fost achiziţionat de Mioveni. În 2010 a ajuns la Pandurii Târgu Jiu, fiind unul dintre cei mai importanţi jucători din lotul lui Pusta. Nistor are şi o selecţie la echipa naţională.