Sari la conținut
cu-gandul-la-dubla-cu-odense

Echipa de handbal feminin, Corona Brașov a câștigat clar, scor 27-20 (12-9) întâlnirea cu Unirea Slobozia, ce a contat pentru etapa a 19-a a Ligii Naționale. Fetele antrenate de Bogdan Burcea și Dumitru Berbece au intrat mai greu în meci și în primele 9 minute de joc au reușit să marcheze o singură dată. Zamfir și compania au ajus ușor, ușor la turația normală și au intrat la cabine în avantaj de trei goluri, scor 12-9. Partea secundă a fost trasă la indigo. În primele 10 minute, Corona nu a găsit drumul spre gol decât în două rânduri, pentru ca apoi să se distanțeze și să câștige clar cu scorul de 27-20. Pentru Corona au punctat Zamfir și Pricopi câte 7 goluri, Hotea 5, Neagu și Chiper câte 2, Rațiu, Bondar, Țăcălie și Berbece câte un gol fiecare. O evoluție foarte bună au avut și cele trei fete care au intrat pe rând în poarta Coronei. Ani Mârcă a încheiat jocul cu 8 parade, Denisa Dedu a avut 10 intervenții, iar Daciana Hosu a prins 2 mingi. În urma acestui rezultat Corona se menține pe locul trei cu 38 de puncte, la trei lungimi distanță de HCM Roman. Pentru Hotea și compania urmează un program de foc, cu patru meciuri tari: „dubla” cu Odense din sferturile de finală ale Cupei EHF şi jocurile din Liga Națională cu CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare.

Comentarii

Ultimă oră