Sari la conținut
alfa-romeo-ar-putea-reveni-in-formula-1

Patronul Fiat Chrysler Automobiles (FCA) și al Ferrari, Sergio Marchionne, a evocat luni o posibilă revenire în Formula 1 a Alfa Romeo, o marcă al cărei proprietar 100 % este FCA.

''Este incredibil cum marca Alfa Romeo a rămas în inima oamenilor. Și tocmai de aceea ne gândim la revenirea sa, în calitate de competitor, în Formula 1'', a afirmat Marchionne într-o conferință de presă susținută la Maranello, sediul Ferrari.

''Este important ca Alfa Romeo să poată reveni, ar fi un concurent în plus'', a insistat el.

Alfa Romeo, pentru care a concurat Enzo Ferrari, a participat la Campionatul mondial al constructorilor între 1950 și 1985, iar ca furnizor de motor până în 1988.

Scuderia italiană a câștigat ediția 1950 cu Alfa 158, condusă de Giuseppe Farina, apoi în 1951 cu Alfa 159, al cărui pilot era Juan Manuel Fangio.

În total, ea a disputat 110 curse în F1 și a obținut 11 victorii.

Comentarii

Ultimă oră