Sari la conținut

Unul dintre simbolurile care au marcat Braşovul timp de 7 decenii a fost Statuia lui Arpad, aşezată în vârful muntelui Tâmpa. Pe ruinele acestui monument, iniţial înalt de 20 de metri, braşovenii făceau escalade, iar elevii cercetaşi mergeau în excursii până la acest edificiu. Asta până în 1966, când autărităţile au îndepărtat rămăşişele statuii, ce fusese dinamitată în timp de două ori.

În 1896, statul maghiar a sărbătorit 1000 de ani de la venirea triburilor maghiare în Panonia. Cu această ocazie, s-a ridicat pe Tâmpa statuia lui Arpad, conducătorul maghiarilor de la 896. Monumentul avea un soclu circular, peste care era aşezată o coloană. În vârful acesteia era statuia, care nu-l înfăţisa, de fapt, pe ducele Arpád, ci pe un războinic din vremea acestuia. Pentru aducerea pietrelor necesare s-a construit un funicular, care pornea din Valea Cetăţii. Mecanismul era pus în mişcare de animale de povară. Monumentul a fost în timp ţinta unor atacuri. În primavăra anului 1901, un necunoscut a împuşcat statuia şi a nimerit pana de şoim de pe căciula ostaşului. În dupa amaiza zilei de 27 septembrie 1913, de pe Tâmpa s-a auzit o puternică detunătură, care a zguduit casele din cetate. S-a stabilit că monumentul a fost dinamitat de doi studenţi, Ilie Cătărău şi Timoftei Kirilov. Până la urmă, statuia a fost distrusă de o furtună, la puţin timp după atentat. În 1916, soclul a fost aruncat în aer de armata română. Ce a a mai rămas în picioare a dăinuit o jumătate de veac, servind pentru escalade şi chiar ca punct de observaţie militar, până  în anul 1966, când  ruinele au fost complet îndepărtate. (E.C.)

Comentarii

Ultimă oră