Sari la conținut

Salariul mediu în Braşov a crescut cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform ultimelor date prezentate de Direcţia de Statistică Braşov.

Salariile mai mare care apar în statistici sunt de fapt efectul disponibilizărilor. Mai puţini angajaţi în firmă, o timidă creştere salarială. Chiar dacă sună ciudat, specialiştii spun că faţă de luna mai 2009 câştigul salarial mediu a crescut cu 17 la sută în 2010.
Mai puţini salariaţi. Deşi numărul salariaţilor la sfârşitul lunii mai 2010 a fost în judeţul Braşov de 156 de mii de persoane, cu aproape 9% mai mic faţă de aceaşi perioadă a anului trecut, nivelul de trai este puţin mai bun. Statistic e criză, dar e mai bine la Braşov, în ciuda faptului că numărul şomerilor a crescut constant, iar locurile de muncă au scăzut dramatic. Nu doar salariile s-au majorat, ci şi preţurile de consum au crescut în aceeaşi perioadă cu puţin peste 4 la sută. Judeţul Braşov, în  luna mai, se situa în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 5 la efectivul salariaţilor, pe locul 8 la câştigul salarial mediu în industrie şi în construcţii şi pe locul 22  la câştigul salarial mediu în agricultură, silvicultură şi pescuit.
Braşovul va ieşi din criză mai repede decât alte judeţe! Directorul coordonator al Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov, economistul Ion Popescu, a declarat, ieri, că Braşovul va ieşi mult mai repede din criză faţă de restul judeţelor deoarece „noi suntem mai legaţi de economia din statele europene care a început să meargă". El a citat datele statistice referitoare la indicele brut al producţiei industriale, precizând că acesta a crescut în luna mai cu 38,8%, iar în primele cinci luni creşterea a fost de 25,2%, în condiţiile în care la nivel naţional creşterea la acest indicator a fost de doar 5%. „Producem mai mult, dar şi vindem mai mult, având în vedere că indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie a crescut cu 31,9%", a mai spus Popescu.

Comentarii

Ultimă oră