Vânzările furnizorilor de alimentaţie publică ai hotelurilor din staţiunile montane au scăzut cu 40-50% în februarie din cauza reducerii gradului de ocupare, spune preşedintele ANAT Corina Martin. Aceasta se declară surprinsă de week-end-urile aglomerate la munte anunţate de MDRT în ultima perioadă, dup[ cum scrie Mediafax. "Datorită prelungirii vacanţei de iarnă în ianuarie, gradul de ocupare al hotelurilor de la munte în prima lună din acest an a fost de aproximativ 70%. Din păcate, circulaţia din staţiunile de la munte a scăzut spectaculos în februarie, până la 40-45%", a spus Corina Martin. Cu toate acestea, MDRT a anunţat luni că week-end-ul trecut a fost din nou aglomeraţie la munte, cu aproximativ 185.000 de accesări la punctele de transport pe cablu (telecabine, telegondole, telescaune, teleschiuri etc.) şi peste 50.000 de maşini înregistrate în principalele staţiuni şi localităţi turistice montane. Potrivit reprezentanţilor agenţiilor de turism şi ai hotelierilor, numărul de turişti din staţiunile de la munte a scăzut în februarie din cauza drumurilor blocate de viscol şi zăpezi abundente în prima jumătate a lunii. Oficialii MDRT recunosc că nu au instrumentele necesare pentru a număra turiştii din staţiuni. Maşinile anunţate de MDRT sunt înregistrate de camerele de luat vederi ale poliţiei pe drumurile de la intrarea în staţiuni.
foto: timnews.ro