Imagini greu de crezut au fost surprinse, luni, pe un șantier din centrul Timișoarei. Un muncitor a fost legat de picioare de colegii săi și aruncat, cu capul înainte, într-un tub vertical. Bărbatul a stat cu capul în jos, în tub, câteva minute. Trecătorii s-au oprit din mers și au imortalizat întâmplarea. Muncitorul a coborât cu totul în conductă. La final, muncitorul a fost tras de colegi săi afară, folosind sforile pe care i le-au legat de glezne. Omul a reușit să zâmbească după ce s-a văzut scăpat cu bine din misiune. Un filmuleț cu cele întâmplate a devenit rapid viral pe internet, după ce a fost postat, luni seara, pe o rețea de socializare. Oamenii râd de imagini și spun că ”așa ceva numai pe șantierele unei viitoare capitale culturale poți vedea”, scrie evz.ro.
SURSA VIDEO: Tion.ro