Sari la conținut

Peste 200 de jandarmi braşoveni au dat, marţi, startul campaniei de donare de sânge ,,Întinde o mână! Salvează o viaţă! Donează Sânge!”. Vizita primilor jandarmi din cei 200 înscrişi la acţiune la Centrul de Transfuzie Sanguină Braşov a fost mai mult decât binevenită, având în vedere că numărul donatorilor a scăzut cu câteva sute în ultima perioadă.

Unii au donat prima dată. În prima zi din campania iniţiată la nivel naţional de Jandarmeria Română, aproape 30 de jandarmi braşoveni din Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Burebista” s-au prezentat dis de dimineaţă la Centrul de Transfuzii, cu speranţa că acţiunea lor va fi luată drept exemplu de cât mai mulţi braşoveni. „Noi am făcut premergător acestei donări de sânge şi o campanie de informare a cetăţenilor. Sperăm să fie alături de noi toţi braşovenii, este bine să ajutăm atunci când putem”, a spus lt. Ciprian Aldea, purtător de cuvânt IJJ Braşov. „Sunt foarte fericită că am venit să fac acest lucru, este pentru prima dată, sunt foarte mulţi colegi de ai mei care fac asta pentru prima dată, iar alţii au vechime, donează de mai multă vreme. Facem asta pentru că în primul rând suntem oameni şi abia apoi suntem oameni de arme”, a spus maior Mihaela Boroş.

Donează sânge şi salvezi o viaţă. Acţiunea jandarmilor braşoveni are ca scop atragerea cât mai multor persoane care vor să devină donatori permanenţi ai Centrului de Transfuzie Sanguină de la Braşov. Jandarmii îi aşteaptă şi pe braşoveni să se alăture acestui demers, ţinând cont de numărul tot mai mic de donatori.  „În continuare  cererea de sânge este mare la Braşov, iar donatori, din ce în ce mai puţini. Dacă anii trecuţi aveam peste 1000 de donatori pe lună, acum am avut 800”, a spus dr. Laurenţia Florea, director Centrul de Transfuzie Sanguină Braşov. Până la sfârşitul săptămânii, la Centrul de Transfuzie Sanguină Braşov vor dona zilnic sânge câte 25 de jandarmi braşoveni, ajungând astfel aici toţi cei 200 înscrişi în campania ,,Întinde o mână! Salvează o viaţă! Donează Sânge!” . Sorin Focşa

Comentarii

Ultimă oră