Au fost la un pas de a-şi pierde agoniseala de o viaţă din cauza unei improvizaţii electrice, care a dus la izbucnirea unui incendiu.  O familie din cartierul Craiter  a alertat pompierii după ce una dintre încăperile locuinţei a fost cuprinsă de flăcări şi fum gros. În apartament se aflau în acel moment soţia proprietarului şi nepoţelul de doar 3 ani şi jumătate. Până să realizeze ce se întâmplă,  la uşă băteau deja mai mulţi muncitori care lucrau la izolaţia blocului. Unul dintre ei au scos copilul şi femeia din apartament după care a oprit gazul şi curentul. Pompierii au intervenit  cu două autospeciale, imediat după ce au fost alertaţi. Fumul gros era deja împrăştiat în toată scara blocului. Pagubele nu au fost estimate însă aproape toate obiectele care se aflau în camera unde a izbucnit incendiul au fost făcute scrum.