Sari la conținut

După ce AJOFM Braşov a anunţat că a dat 19 amenzi în valoare de 33.000 de lei angajatorilor care au "uitat" să notifice că au locuri de muncă libere, peste noapte au apărut 300 de joburi noi. Astfel dacă Agenţia avea înregistrate la începutul lui iulie doar 200 de locuri de muncă, în câteva zile numărul loc a crescut la 500. Prin urmare şi oferta locuri de muncă a devenit mai atractivă, apărând posturi atât pentru persoane calificate (agent vânzări, bucătar, ospătar, cameristă, casier, gestionar, electrician, lăcătuş, operator maşini unelte, etc.) cât şi pentru cele cu studii superioare (consilier economic, analist de calitate, chimist, ingineri - diverse specializări, programator, etc.). Angajatorii care "uită" să notifice Agenţia în termen de 5 zile  lucrătoare de când posturile au devenit vacante riscă o amendă cuprinsă între 3000 şi 5000 de lei. În prezent în evidenţa Agenţiei peste 20.000 de persoane îşi caută un loc de muncă.

Comentarii

Ultimă oră