Suntem din ce în ce mai puţini dar avem mai mult spaţiu. Pe scurt, cam aşa arată situaţia în judeţul Braşov conform datelor provizorii ale Recensământului din 2011 oferite de Direcţia de Statistică. Dacă la numărătoarea din 2002 în judeţul Braşov erau aproape 600 000 de suflete, după 9 ani am ajuns la puţin peste 505 000. Doar în oraşul nostru numărul populaţiei stabile a scăzut cu peste 56 de mii de persoane. Există însă şi localităţi unde a crescut numărul locuitorilor.
"Nu suntem noi judeţul care a pierdut cel mai mare număr al populaţiei, dar este un semnal că lucrurile nu stau chiar atât de bine din punct de vedere demografic. 84 de mii de persoane să pierzi în 9 ani e ceva cu atât mai mult cu cât din municipiul Braşov avem mai puţine persoane cu 54-55 de mii" a declarat Ion Popescu, director de Statistică Braşov.
Cea mai mare scădere a numărului de persoane s-a înregistrat în mediul urban şi ceva mai mică în mediul rural. În topul scăderilor populaţiei stabile se află Victoria, Făgăraş şi surprinzător Predeal cu un procent de peste 20%.
"Toate aceste scăderi se datorează migraţiei, foarte multe persoane din judeţ şi numinicipiu Braşov, dar şi din Ţara Făgăraşului au plecat în străinătate" a precizat Ion Popescu.
Sunt însă şi zone care au o creştere a populaţiei. Zonele aflate în apropierea oraşelor au cunoscut o sporire a numărului de locuitorilor cu peste 30%. Aici pe primul loc este Sânpetrul care are un plus de aproape 1.200, urmat de Hărman şi Budila cu câte 700 de persoane fiecare.
Statistica recensământului ne mai arată că odată cu scăderea populaţiei a crescut suprafaţa locuinţelor.
"Suprafaţa medie a unei locuinţe a crescut, de altfel din acest punct de vedere suntem pe locul 2 pe ţară după municipiul Bucureşti cu o suprafaţă medie a camerei de locuit de 20,8 m pătraţi de la 16m pătraţi cât era în 2002. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre suprafaţa medie a locuinţei care a crescut de la 39 de m pătraţi la 51 în 2011" a menţionat Mihaela Pântea director executiv adjunct la Direcţia de Statistică Braşov.
Din datele provizorii ale recensământului mai reiese un aspect la fel de interesant. În cartierul săcelean Gârcini în 2002 s-au declarat de etnie rromă 1291 de persoane iar acum numărul oficial este de numai 327. Detalii despre recensamant aici S.F.