Anul spectacolelor de stradă. Primăria Brașov a reluat Programul de finanțare a proiectelor culturale, dar vor primi bani numai evenimentele organizate în aer liber!
După ce la mijlocul lunii martie, Primăria Brașov a suspendat Ghidul de finanțare a evenimentelor culturale ca urmare a instituirii stării de urgență, din 3 iunie programul a fost reluat, dar cu un buget mai mic. Astfel, dacă la începutul anului, pentru acest program se estmau a fi cheltuite 2 milioane de lei, acum, suma alocată finanțării evenimentelor culturale organizate de ONG-uri, fundații sau asociații este de un milion de lei.
Conform anunțului Primăriei Brașov, solicitanții care au depus cererile de finanțare la începutul anului iar proiectele lor au fost declarate eligibile, vor trebui să își actualizeze dosarele, iar acest lucru trebuie să îl facă până în 10 iunie, când este termenul limită stabilit de Primăria Brașov.
Documentele se vor depune la adresa: Primăria Municipiului Brașov, B-dul Eroilor nr. 8, cod poştal 50007, Braşov, la C.I.C.
„Organizatorii lor vor trebui să adapteze evenimentele regulilor de distanțare socială și pentru prevenirea răspândirii coronavirusului valabile la acest moment. Cei care au depus proiecte declarate eligibile au posibilitatea de a-și completa dosarele astfel încât să aducă evenimentele în aer liber, să le adapteze la măsurile ce trebuie luate pentru reducerea riscului de răspândire a coronavirusului”, a explicat viceprimarul Brașovului, Costel Mihai.
Bugetul trebuie recalculat, astfel încât să respecte noile prevederi legale
Practic, pentru ca evenimentele să beneficieze de finanțare de la bugetul local, solicitanții trebuie refacă anumite capitole: „Descrierea detaliată a activităţilor proiectului şi programul evenimentului” și „Bugetul de venituri şi cheltuieli”, astfel încât acestea să fie în concordanță cu regulile stabilite prin Ordinul Comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Culturii nr. 2879/967/2020 precum şi cu orice altă prevedere legală ce se va publica în perioada următoare şi cu noul program de activităţi.
De asemenea, cei care au depus dosarele la începutul anului vor trebui să depună până în 10 iunie 2020 și documentelor care dovedesc eligibilitatea, dar care nu au putut fi obţinute din motive obiective, legate de starea de urgenţă începând cu data de 16 martie 2020.
Banii se vor aloca pentru proiectele care, în urma evaluării declarate sunt eligibile şi au un punctaj de peste 70 puncte, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, în limita sumei aprobată în buget.
Fiecare spectator, cu mască și „în pătrățica lui”
Conform Ordinul Comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Culturii, se pot desfășura evenimente culturale în aer liber cu maxim 500 de spectatori, iar aceștia trebuie să stea la distanță de cel puțin 2 m unul față de celălalt. Organizatorii vor avea obligația de pune scaunele la distanța amintită sau dacă este un eveniment în care oamenii stau în picioare, să marcheze locurile. Totodată, organizatorii trebuie să ia temperatura spectatorilor și să le pună la dispoziție dezinfectant pentru mâini. De cealaltă parte, spectatorii sunt obligați să poarte măști de protecție. Un eveniment nu poate dura mai mult de 4 ore.