Sari la conținut

Veste proastă pentru magistraţii condamnați pentru corupție

veste-proasta-pentru-magistratii-condamnati-pentru-coruptie

Președintele Traian Băsescu a promulgat luni legea prin care magistrații și membrii personalului de specialitate juridică ce au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție nu mai beneficiază de pensia de serviciu. Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat luni decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, informează AGERPRES. Pe 18 iunie, senatorii au adoptat acest proiect legislativ care prevede că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică ce au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție să nu mai beneficieze de pensia de serviciu, scrie antena3.ro. "Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83 indice 1 și de indemnizația prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care ulterior eliberării din funcție au fost condamnați definitiv pentru infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau infracțiunile în legătură cu acestea ori pentru o altă infracțiune intenționată săvârșită înainte de eliberarea din funcție", se arată în acest act normativ.

Comentarii

Ultimă oră