Sari la conținut

USL are o cotă de 60 % la nivelul judeţului Braşov

Până la sfârşitul lunii februarie USL decide care sunt candidaţii la primăriile din principalele oraşe din judeţul Braşov.  Ultimul sondaj de opinie cota USL la nivelul judeţului cu 60 de procente. Ideea unei competiţii fair-play între candidaţii din USL este cea promovată de preşedintele PNL Braşov Aristotel Căncescu, însă numai în cazul în care nu ar avantaja un candidat al PDL.
Acest lucru ar putea fi posibil dacă sondajul comandat de USL va plasa doi candidaţi interni pe locurile întâi şi doi în preferinţele alegătorilor. „În urmă cu câteva luni aveam peste 60% la nivelul judeţului în sondaje, iar acum sunt convins că vom avea mult mai mult. Peste o săptămână vom avea rezultatele unui sondaj comandat de noi, de USL, deci de PNL, PSD, PC. Relaţiile, după cum vedeţi, în ACD sunt foarte bune. Avem câteva localităţi în care avem şi noi şi PC-ul oameni foarte buni, dar rămâne ca în urma unui sondaj să găsim soluţia cea mai bună. Nu vă ascund faptul că eu suport ideea ca printr-o competiţie fair-play să avem,  şi noi şi PC-ul, sau,  şi noi şi PSD-ul, candidaţi în anumite localităţi. Aceasta numai în situaţia în care această dispută nu o să ajute PDL-ul. Deci în cazurile, şi avem câteva cazuri pe care le-am discutat în şedinţă, punctual cu colegii de la Partidul Conservator, în cazurile în care, dacă noi ne concurăm între noi poate să câştige PDL-ul, le vom rezolva şi vom veni cu candidat unic“, a declarat Aristotel Căncescu, preşedinte PNL Braşov.
„Astăzi am discutat să maximizăm tot ce înseamnă profiturile USL-ului şi implicit ale ACD-ului prin noi sondaje de a pune oamenii cei mai buni, ai noştri, ai PNL-ului, astfel încât să mergem cu candidatul care are şansele maxime de câştig pentru Primărie şi bineînţeles, consilierii după”, a adaugat si Ion Diniţă- preşedinte PC Braşov.      A.C.

Comentarii

Ultimă oră