Nu li se cere test Covid, dar vor veni pe rând la cazare
Rectorul Abrudan: „Suntem pregătiți, în cazul în care vom avea studenți cu simptome, să îi sprijinim în realizarea acestor teste”
Studenții Universității Transilvania se reîntorc în cămine, după jumătate de an. Însă, din cauza regulilor impuse de pandemie, nu vor mai veni toți odată, ci pe rând.
„Cazările pentru studenții din anul I și II se vor face conform unei planificări afișate la nivelul fiecărei facultăți, în datele de 29 și 30 septembrie, iar în zilele următoare, din 1 până în 4 octombrie 2020, se va face cazarea pentru studenții din ceilalți ani. Aceștia beneficiază de o aplicație, disponibilă atât în sistemul IOS, cât și Android și sunt anunțați personal, fiecare student în parte, pe adresa instituțională, despre ziua și locul în care se va face cazarea în cămin”, a explicat rectorul Universității Transilvania, prof.univ.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan.
Din cauza regulilor de protecție împotriva Covid, în camerele de cămin de 4 locuri vor fi cazați câte 3 studenți, în timp ce în camerele de 2 locuri rămân tot 2 studenți. Astfel, aproximativ 800 de studenți nu vor mai avea, în acest an, loc în cămin.
La cazare, studenții nu trebuie să prezinte un test de Covid 19, a precizat rectorul Universității Transilvania. „Suntem pregătiți, însă, în cazul în care vom avea studenți cu simptome, să îi sprijinim în realizarea acestor teste. De altfel, conform Ordinului comun al Ministrului Sănătății și Educației, Universitatea a stabilit camere de izolare, în cazul în care vom avea și studenți cu asemenea probleme, atît în Complexul Memorandumului, cât și în Complexul Colină, respectiv șase și șapte camere, fiecare cu baie proprie, astfel încât, dacă vom avea asemenea situații, studenții să beneficieze de toate condițiile”, a mai explicat rectorul Ioan Vasile Abrudan.
Tot din cauza regulilor impuse din cauza pandemiei și din cauza creșterii costurilor la utilități, taxele de cămin pentru studenții bugetați au crescut cu 15%, în medie.
Universitatea Transilvania deschide anul universitar 2020-2021, în 1 octombrie 2020, în scenariul hibrid, care înseamnă cursuri 100% online, iar activitățile practice, seminariile, laboratoarele vor fi față în față. În 1 și 2 octombrie 2020, însă, nu vor fi cursuri, ci activități de informare și orientare.