Sari la conținut

FC Braşov a trecut fără drept de apel de Astra Ploieşti cu scorul de 2-0 (2-0), într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I

Astra a început mai bine meciul şi, în minutul şapte, şutul lui Goian a trecut puţin pe lângă vinclul porţii apărate de Mario Felgueiras. Trei minute mai târziu, stegarii au prima oportunitate de a deschide scorul. Chipciu îi pasează lui Buga, însă şutul vârfului braşovean este respins în corner de Lucian Goian. În minutul 13, Pedro Moutinho inventează o pasă pentru Buga, acesta scapă singur cu Silviu Lung jr., însă trage pe lângă poartă. După aproape un sfert de oră de joc, Miranda îl loveşte cu cotul pe Machado, iar arbitrul Istvan Kovacs îi arată cartonaşul roşu vârfului de la Astra. În minutul 18, FC Braşov deschide scorul. Cristescu îi pasează excelent lui Chipciu, şutul internaţionalului braşovean este respins în faţă de Silviu Lung jr., iar Pedro Moutinho înscrie cu latul în poarta goală. Cu acest gol, vârful portughez al galben-negrilor, a ajuns la trei reuşite în ultimele patru meciuri. Stegarii au continuat să atace şi, după încă o oportunitate irosită de Buga, au reuşit să-şi mărească avantajul pe tabela de marcaj. Şutul lui Chipciu este respins de Silviu Lung, iar Bruno Miguel înscrie în propria poartă. Trupa lui Selymes nu s-a predat şi, cu trei minute înainte de finalul primei reprize, Băjenaru, scăpat singur cu Felgueiras, trimite mult pe lângă poartă. În ultimul minut al primei părţi, Buga a scăpat singur cu portarul Astrei, însă şutul său a fost respins de Silviu Lung jr.
Repriză dominată de stegari. Partea a doua a jocului a fost la discreţia braşovenilor care s-au jucat cu ocaziile de gol. Buga, Moutinho, Cristescu, Hadnagy şi Viveiros l-au luat la ţintă pe Silviu Lung jr., care a diminuat proporţiile scorului. În minutul 77, Astra a rămas în nouă, după ce arbitrul Istvan Kovacs l-a eliminat pe Ousmane N’Doye. Senegalezul a avut o intrare dură la Chipciu şi centralul întâlnirii i-a acordat direct cartonaşul roşu. La finalul meciului, tabela de marcaj arăta 2-0 pentru FC Braşov şi galben-negrii au reuşit astfel să acumuleze 18 puncte în clasamentul Ligii lui Mitică.
S-a răzbunat pe Astra. Tehnicianul echipei FC Braşov, Marius Şumudică, s-a bucurat la golurile formaţiei sale şi a arătat spre cer după fiecare gol marcat de stegari. „S-a dovedit şi astăzi că există un Dumnezeu şi în viaţă le aşază pe toate cum ştie mai bine. Peste tot pe unde am fost nu au rămas lucruri neplătite. M-a ajutat întotdeauna. Sunt foarte mulţumit de jucătorii mei pentru că au ascultat şi urmat întocmai ceea ce le-am cerut. Asta înseamnă atitudine şi respect faţă de antrenor şi ei înşişi. Îmi pare rău de Astra, dar din punctul meu de vedere astăzi pe teren a fost o singură echipă, a Braşovului. A fost un joc la discreţia noastră, dar sunt un pic supărat pentru că tratăm cu superficialitate faza ofensivă, ratăm cu prea multă seninătate. Numai în prima repriză am avut 5-6 ocazii, în a doua 6-7 ocazii de a înscrie. Chiar făceam un bilanţ, punctele de la Braşov cu punctele de la Astra, dacă le adunam la o singură echipă, ne băteam acum pentru cupele europene", a spus Şumudică.
„Am jucat şi pentru Şumudică”. Mijlocaşul Braşovului, Alexandru Chipciu, a declarat la finalul jocului că stegarii au jucat meciul cu Astra şi pentru antrenorul Marius Şumudică. „Sunt trei puncte vitale în lupta pentru evitarea retrogradării. Este foarte important că am reuşit să învingem Astra şi avem un moral bun pentru jocul cu FCM Târgu Mureş. Şumudică este un frate mai mare de-al nostru. Atmosfera este foarte bună şi sperăm să încheiem turul cu o victorie. Antrenorul ne-a spus să câştigăm acest meci şi pentru el, însă ne-a avertizat că de câte ori a cerut unei echipe să joace şi pentru el, de atâtea ori a pierdut. Ne bucurăm că am reuşit să-l ajutăm să le dea o palmă celor de la Astra”, a spus Alexandru Chipciu. (R.T.)

Comentarii

Ultimă oră