Sari la conținut

Bronz pe pământ american!

România a avut doar două reprezentante la prima etapă a Cupei Mondiale de gimnastică, la care au luat startul multipli medaliaţi europeni, mondiali şi olimpici. Larisa Iordache a reuşit o performanţă excelentă, clasându-se pe locul trei, cu un total de 59.332 puncte, după gimnastele americane Jordyn Wieber (61.032) şi Alexandra Raisman (60.832). Pe locul patru s-a clasat canadiana Victoria Moors (56.365), iar pe locul cinci a fost Diana Chelaru (56.100). În competiţia masculină, prima poziţie a fost ocupată de americanul Danell Leyva (90.664), urmat de ucraineanul Nikolai Kuksenkov (90.498) şi germanul Marcel Nguyen (89.925).

Maşina de KO

Cel mai mic dintre fraţii Klitschko, Vladimir, l-a spulberat pe francezul Jean Marc Mormeck, într-o gală ce a avut loc la Dusseldorf. După trei runde în care a primit lovitură după lovitură, Mormeck a fost trimis în cea de-a patra în lumea viselor, cu un croşeu de dreapta. Ucraineanul, care nu a mai pierdut un meci din 2004, a reuşit să obţină al 50-lea KO din 60 de meciuri la profesionism. Vladimir Klitschko îşi păstrează astfel cele patru titluri mondiale WBA, IBF, WBO şi IBO la categoria grea. Vladimir Klitschko a câştigat după acest meci 6 milioane de euro. Mormeck a suferit cea de-a 5-a înfrângere din carieră în meciul de aseară.

Fără şanse la Craiova

Fără Nikolina Nikolic şi Olga Cazac pe teren, Olimpia Braşov nu a putut face faţă celor de la CSM Craiova. Oltencele s-au impus pe teren propriu cu scorul de 79-33 (25-8, 22-9,12-7, 20-9). De la Olimpia, doar Gabriela Cursaru a reuşit să înscrie peste 10 puncte. Cursaru a terminat jocul cu 11 puncte, 4 recuperări şi 2 pase decisive. Cea mai eficientă jucătoare  a Olimpiei a fost Juidth Kajdacsi, care şi-a trecut în statistică 6 puncte şi 12 recuperări. După jocul de la Craiova, fetele lui Dan Calancea rămân pe locul 9, cu 15 înfrângeri acumulate în 24 de partide disputate. Etapa viitoare, braşovencele vor evolua pe teren propriu, contra formaţiei CSM Oradea.

Aproape de semifinale

HC Zalău a reuşit o partidă aproape perfectă, în manşa tur a sferturilor de finală ale cupei EHF, reuşind să se impună în Franţa, chiar pe terenul lui Nimes, cu scorul de 26-24. ,,Am avut o primă repriză aproape perfectă, motiv pentru  care țin să felicit echipa, pentru că este în întregime meritul fetelor. Am jucat douăzeci de minute în inferioritate numerică în partea secundă, şi s-a cunoscut acest lucru în evoluția scorului, însă per ansamblu jucătoarele şi-au respectat sarcinile trasate înainte de joc. Rămânem însă cu picioarele pe pământ, pentru că Nimes este o echipă puternică, cu cinci jucătoare de lot național şi ne poate pune probleme. Eu însă sper să  avem maturitatea necesară să menţinem acest avans de două goluri luat în tur şi să mergem mai departe, în semifinale!" a declarat managerul lui HC Zalău, Gheorghe Tadici. Rus, Ciuciulete şi Szocs – fiecare câte 6 goluri reuşite, au fost principalele marcatoare pentru HC Zalău.

Federer, “şeic” la Dubai

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 2, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Dubai, dotat cu premii în valoare totală de 1,7 milioane de dolari, învingându-l în finală, cu scorul de 7-5, 6-4, pe al treilea favorit al competiţiei, britanicul Andy Murray. În primul set s-a mers cap la cap şi s-a ajuns la tie-break. Britanicul a greşit primul şi Federer s-a impus cu 7-5. În cel de-al doilea, la 1-1, elvețianul a reuşit un break la 15, însă a pierdut pe propriul serviciu la 3-2, permițându-i lui Murray să reintre în meci. La 4-4, scoțianul a cedat foarte uşor primele 3 mingi ale game-ului şi FedEx reuşea încă un break, urmând să servească pentru câştigarea turneului. Cu o ultima zvâcnire, Murray a reuşit să salveze o minge de meci la 5-4 şi 40-30, dar Roger şi-a adjudecat următoarele două schimburi de mingi şi a câştigat finala. Acesta este al 72-lea titlu din cariera lui Federer şi al cincilea la Dubai, după cele obţinute în 2003, 2004, 2005 şi 2007.

Fourcade, regele sprintului

Francezul Martin Fourcade,  în vârstă de 23 de ani, a terminat primul la 10 kilometri sprint la Campionatul Mondial ce se desfășoară la Ruhpolding. Fourcade a avut câte o ratare la fiecare intrare în poligon, dar viteza pe care a avut-o la schi a fost cea care a impresionat. Medaliatul olimpic cu argint la start în bloc a trecut linia de sosire în 24 de minute și 18,6 secunde, pentru a pune mâna pe medalia de aur și a fost cu 15,1 secunde mai rapid decât norvegianul Emil Hegle Svendsen, în timp ce suedezul Carl Johan Bergman a ocupat cea de-a treia treaptă a podiumului." Tragerea mea nu a fost atât de bună cât m-aș fi așteptat, dar sunt foarte mulțumit că am terminat primul. Sunt foarte mândru de echipa mea, care mi-a făcut niște schiuri perfecte" a declarat Fourcade.

Comentarii

Ultimă oră