Sari la conținut

Scafandrii din Braşov, în misiunea „navă în derivă”, la Eforie Nord

scafandrii-din-brasov-in-misiunea-nava-in-deriva-la-eforie-nord


 Scafandrii din Braşov şi misiunea „navă în derivă”. 7 oameni salvaţi la Eforie Nord

Trei scafandri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov au intervenit, la Eforie Nord, pentru salvarea mai multor persoane aflate pe un vas care s-a înclinat foarte mult din cauza valurilor puternice.


   „În cursul zilei de marţi, echipa de scafandri a ISU Braşov, aflată în această perioadă pe litoral a reuşit să salveze 7 persoane aflate pe o navă cu probleme, nava ce se înclinase din cauza valurilor mari. Colegii noştri au participat la această misiune de salvare, reuşind să aducă toate cele 7 persoane la mal”, a precizat purtător de cuvânt ISU Braşov, plutonier adjutant Luiza Dănilă.


     Cele şapte persoane au primit câte un colac de salvare şi au fost conduse la mal de către scafandri braşoveni, fără incidente.


     Un al patrulea scafandru al ISU Braşov s-a aflat într-o altă staţiune, unde a participat, alături de colegii săi de la Constanţa, la o misiune de recuperare a corpului neînsufleţit al unui bărbat înecat în mare.

Comentarii

Ultimă oră