La nici două luni de la startul campaniei "Salvaţi pădurile virgine din România" s-au strâns cele 100.000 de semnături necesare pentru modificarea legislaţiei. 4524 de braşoveni au semnat petiţia pe internet, iniţiată de World Wide Fund România (WWF). Astfel pădurile virgine din România au toate şansele să fie salvate de la distrugere. Pe 12 decembrie, WWF va semna un protocol cu Ministerul Mediului şi Pădurilor prin care se va stopa imediat tăierea pădurilor virgine, prin schimbarea legislaţiei.În judeţul Braşov ar putea fi salvată o suprafaţă de peste 400 de hectare din Ocolul Silvic Pădurile Şincii, din comuna Şinca, ocupată de păduri seculare de stejar, brad şi pin vor fi protejate. Eco-regiunea carpatică găzduieşte în prezent 322 000 hectare de astfel de păduri, dintre care marea majoritate, 250 000 ha, sunt în Romania. Într-o pădură virgină trăiesc peste 13.000 de specii de plante şi animale.
Dar deşi avem cea mai întinsă suprafaţă de păduri virgine din regiune, doar 18% din ele au un oarecare statut de protecţie, prin faptul că sunt incluse în arii protejate. Un procent şi mai mic se bucură de protecţie integrală. Restul, de peste 80%, nu au nicio formă de protecţie şi sunt în pericolul de a fi distruse în mod legal. Citeşte aici detalii despre campanie. (L.A.)