Sari la conținut

Numărul şomerilor din Braşov este în scădere, iar trendul se menţine. Cel puţin teoretic şi asta potrivit unei statistici extrem de optimistă prezentată de conducerea Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă. Conform estimărilor surprinzătoare numărul braşovenilor fără un loc de muncă se apropie de valoarea pe care o avea judeţul înainte de criză. Dar în calcule nu au fost incluse miile de şomeri care au ieşit din evidenţa agenţiei şi despre care conducerea instituţiei spune că este vorba de cel mult trei procente.

Evoluţia numărului de şomeri în judeţul Braşov arată că aceştia sunt din ce în ce mai puţini. Dacă în decembrie 2008 erau aproape 11.000 de braşoveni fără un loc de muncă în decembrie 2011 erau aproape 12.300. Toate acestea după un vârf de aproape 22.000 pe persoane fără un loc de muncă în 2009. Braşovul se află sub media naţională cu o rată a şomajului de 4,99%.

"În evidenţa agenţiei sunt în jur de 12.000 de persoane, o mică diferenţă dar nu mare am înţeles din datele statistice care arată o rata şomajului  de 6,97%. Vorbim de 2-3 procente (n.r. referitor la şomerii care nu mai sunt în evidenţă).  Însă cred că şi aceste persoane încearcă să-şi găsească un loc de muncă, dar din păcate nu apelează la serviciile nostre" a declarat  Romer Ambrus Sandor Mihaly director, AJOFM Braşov.

Femeile reprezintă 44% din totalul şomerilor înregistraţi iar la categoria de vârstă primul loc îl deţin evident tinerii de până la 29 de ani cu un procent de aproape 27%.

"O situaţie mai dramatică este la Făgăraş, sunt 2 locuri de muncă la mii de şomeri. Aşa este dar din păcate nu ţine de noi să creăm locuri de muncă." a precizat directorul AJOFM Braşov.  S.F.

Comentarii

Ultimă oră