Sari la conținut

Primăria are program special cu ocazia sărbătorii Sfânta Maria din 15 august. Astfel în perioada 13 – 15 august, Serviciul de Stare Civilă va avea un alt orar decât cel obişnuit. Biroul Decese va funcţiona sâmbătă şi luni între orele 9– 13, iar duminică nu se lucrează. În schimb, căsătoriile vor fi oficiate şi sâmbătă şi duminică, iar pentru ziua de luni nu au fost depuse solicitări. În ceea ce priveşte Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, în intervalul 13 – 15 august nu se va lucra cu publicul, programul de lucru urmând a va fi reluat în data de 16 august. Autobuzele şi troleibuzele vor circula luni 15 august potrivit programului corespunzător unei zile de sâmbătă, adică între orele 6.30 -22.30.

Comentarii

Ultimă oră