Sari la conținut

Prof. dr.ing. Ioan Abrudan-noul rector al Universităţii Transilvania

Universitatea Transilvania are un nou rector. Prof. dr. ing. Ioan Abrudan, decanul Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a fost ales vineri ca rector al Universităţii. La alegeri au participat 87% dintre alegători profesori, asistenţi  universitari şi studenţi, iar Ioan Vasile Abrudan a fost ales de 58,78%  dintre participanţii la vot.  Pentru această funcţie de conducere s-au înscris trei candidaţi: profesorii Ionel Stareţu şi Sorin Moraru, ambii de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor şi Ioan Abrudan de la Facultatea de Silvicultură. Cei trei candidaţi au prezentat în ultimele săptămâni colegilor lor planurile manageriale şi CV-urile, acestea fiind publicate şi pe site-ul universităţii Transilvania. Din cei trei profesori universitari înscrişi în cursa electorală de la Universitatea „Transilvania“ din Brașov, cel care a obţinut majoritatea voturilor a fost profesorul Ioan Abrudan. Noul rector de la Universitatea Transilvania s-a născut în data de 23 iunie 1967, la Beiuş, judeţul Bihor. A studiat la Brunel University (Marea Britanie) şi este doctor în ştiinţe agricole şi silvice. VEZI AICI CV-ul complet si planul managerial al noului rector.F.P.

Comentarii

Ultimă oră