Sari la conținut

Poze de la accidentul în care a fost implicat şi fostul fotbalist Tibor Selymes

Fostul fotbalist Tibor  Selymes ar fi implicat într-un accident de circulaţie, soldat cu rănirea  a patru persoane, în Timişul de Jos. În autoturism se aflau  patru militari, care au fost răniţi în accident. Unul dintre aceştia se  află în stare gravă la spital şi a intrat în operaţie. Militarii erau  din Braşov şi se aflau în drum spre Breaza, unde mergeau la serviciu.
"Un autoturism marca BMW deplasându-se dinspre Predeal către Braşov într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza la condiţiliile de drum, a pătruns pe contrasens şi a acroşat în partea laterală stânga un autoturism care circula din sens opus în mod regulamentar" a declarat subcomisar Mircea Constantinescu, SPR Braşov.

"Au fost aduse la UPU, în cursul dimineţii, patru victime dintr-un  accident rutier. Una în stare foarte gravă cu traumatism toracic şi  abdominal aflat în sala de operaţii în momentul de faţă. Celelalte trei  victime au contuzii uşoare, cu toate acestea s-a decis în cazul a două  dintre ele să fie ţinute sub observaţie 24 de ore" a declarat Cristina  Vecerdi, coordonator SMURD Braşov.

Din primele verificări se pare că se afla şi fotbalistul Selimeş în maşină. Încă poliţiştii nu au stabilit dacă el a condus sau se afla în maşină în calitate de pasager. Martorii susţin că el se afla la volan. Poliţiştii nu  confirmă prezenţa lui Selymes în BMW-ul implicat în accidentul  de la  Timişul de Jos. Acesta nu se afla la locul accidentului când au sosit poliţiştii.  În acel automobil mai era o femeie, care a pretins că a  condus mașina, susține Claudiu Tâmârșan, de la Poliția Rutieră Brașov, pentru Antena 3.

UPDATE. Conform unor martori, "Selymes şi-ar fi petrecut noaptea într-un club  din Predeal, de unde ar fi plecat spre dimineaţă. Informaţiile strînse  de poliţişti i-au determinat pe aceştia să-l viziteze pe fostul  fotbalist al Generaţiei de Aur şi să-l ducă la spital în Braşov pentru  recoltarea probelor de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei.  Deocamdată, el este doar bănuit că s-ar fi aflat la volanul maşinii", potrivit Antena3.
(S.F.&L.A.)

Comentarii

Ultimă oră