Sari la conținut

Braşovenii nu mai vor bani îngropaţi în asfaltul scump al Primăriei şi nici autobuze de 14 milioane de lei.

Autorităţile locale ar trebui să îşi îndrepte atenţia spre alte priorităţi, cum ar fi introducerea gratuităţii pe mijloacele de transport în comun pentru pensionari sau înfiinţarea mai multor case de bilete pe traseele RAT din oraş. Asta spun conservatorii braşoveni, care au analizat şi un sondaj de opinie, făcut de Regia Autonomă deTransport Braşov, în 2006 şi publicat abia acum pe siteul oficial al RAT.
Conform sondajului,  RAT Braşov îşi justifică noi investiţii şi mari realizări de genul distrugerii Pieţei Unirii. Însă sondajul nu abordează doar problema transportului în comun, ci şi probleme colaterale gen,  necesitatea construirii unui spital de urgenţă, a unor parcări supraetajate sau colectarea selectivă a deşeurilor.
În aceste condiţii se pune întrebarea de ce a fost cerut de RAT dacă el se referă la toate problemele municipiului. În plus  de ce l-a câştigat o firmă despre care se spune că a fost plătită de altfel şi pentru  trecuta campania electorală a PDL şi a primarului George Scripcaru. Sunt întrebări la care reprezentanţii opoziţiei cer un răspuns din partea primarului George Scripcaru.
Potrivit aceluiaşi sondaj, braşovenii s-au plâns însă şi de faptul că preţurile la biletele RAT sunt mari sau că se impune existenţa caselor de bilete, mai multe şi deschise cu un program prelungit.
Cât de mult au fost luate în seamă aceste cereri ale comunităţii în condiţiile în care ele nu presupuneau cheltuirea unor sume consistente, vedem cu toţi: gratuitatea pe mijloacele de transport, pentru pensionari nu este posibilă, chipurile pentru că ar aduce chipurile creşteri de tarife, ceea ce nu e adevărat (nu s-a prins în buget o astfel de cheltuială, pentru că nu ar fi ajuns fondurile pentru alte afaceri de casa), atrag atenţia conservatorii.
În acest contex era absolut necesar să avem autobuze noi, cu locuri puţine, pe trasee unde la prima oră a dimineţii? (de exemplu liniile 5 si 17).  
Case de bilete nu găseşti una măcar, pe toata strada Lungă, pe strada Zizinului si în multe alte locuri, dar dacă urcă vreun controlor în autobuz,  călătorii fără bilet sunt taxaţi cu amenda între 100 şi 200 de lei, indiferent dacă au avut sau nu de unde să-l procure.
De ce gratuitatea pentru pensionari sau disponibilitatea biletelor de călătorie nu sunt priorităţi? Avem oare cetăţeni de rangul 2, sau aceştia nu fac parte din electoratul PDL?
„Considerăm că nu sunt construite direct priorităţile, poate că investiţiile care se fac trebuie să îi intereseze direct  pe braşoveni şi nu în funcţie de profiturile pe care le scot anumite firme.” a declarat Nicoleta Buta, vicepreşedinte al organizaţiei municipale a PC Braşov.

Comentarii

Ultimă oră