Sari la conținut

Executăm şi recondiţionăm mobilier la preţuri avantajoase. Aşa suna anunţul cu care doi bărbaţi din Ploieşti au găsit clienţi în oraşul Braşov. 11 braşoveni au dat comenzi şi au achitat diverse sume în avans. Însă au rămas şi fără bani şi fără mobilier. Potrivit IPJ Braşov, cei doi ploieşteni, timp de doi ani, în calitate de administratori  ai unei societăţi comerciale,au înşelat 11 persoane din judeţul Braşov, de la care au primit obiecte de mobilier, pentru recondiţionare, sau au  preluat comenzi de mobilier, primind cu titlu de avans sume de bani, fără ca ulterior să mai execute lucrările comandate. Prejudiciul care se ridică la 8000 de lei nu a fost încă recuperat. Ploieştenii sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Comentarii

Ultimă oră