Sari la conținut

O singură firmă este oficial interesată de proiectul reţelei de transport a apei fierbinţi din zona de nord a Braşovului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea, doar o societate a depus acte până la termenul limită al licitaţiei organizate de municipalitate.

Câştigătorii au un partener local. Surse autorizate susţin că singura firmă care a depus ofertă ar fi o societate din Bucureşti, desprinsă din Metrorex. Abia peste câteva zile însă, vom şti cine a obţinut lucrarea. Dacă firma care a depus oferta va fi declarată câştigătoare, aceasta va colabora cu o alta. Cel mai probabil cu societatea care deja lucrează în zonă, susţine sursa citată. În replică, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov susţine că mai multe firme lucrează în Braşov, iar cea care deja este pe teren nu trebuie să aibă neapărat legătură cu proiectul. Mix Tv vă va ţine la curent cu detaliile acestui caz.
Licitaţie controversată. Reprezentanţii unor firme din domeniu au decis încă de săptămâna trecută să nu mai participe la licitaţie, pe motiv că lucrările ar fi început deja. Mix Tv a filmat şi acum, şi în urmă cu o săptămână.  Reprezentantul uneia dintre ele, cu experienţă în executarea lucrărilor privind reţelele de transport a apei declara pentru Mix Tv, în urmă cu o săptămână, sub rezerva anonimatului, că împreună cu un proiectant, a studiat cu atenţie cazul, fiind interesat de licitaţie.
Lucrarea era deja începută. După ce s-au analizat actele, reprezentantul societăţii şi proiectantul său au ieşit pe teren şi au văzut că se lucra încă de acum o săptămână. Asta deşi pentru acel proiect, licitaţia nu se încheiase. La locaţia indicată, în urmă cu o săptămână, se lucra, iar muncitorul aflat în plină activitate a refuzat să facă orice declaraţie. Acum, şanţul de câteva zeci de metri, deja săpat, este astupat. Un altul, a răsărit însă, la câţiva metri distanţă, lucrările fiind şi acum, în plină desfăşurare. Firma câştigătoare însă nu e nici acum desemnată.

Comentarii

Ultimă oră