Sari la conținut

Moaştele au plecat mai devreme de la Braşov, din cauza lui Becali

Deşi pelerinajul cu moaştele aduse de la Schitul românesc Podromu de la Muntele Athos trebuia să se termine luni, acestea au plecat din Braşov de duminică după amiaza. Şi asta pentru că Gigi Becali a cerut ca  moaştele să ajungă şi la biserica ortodoxă din Pipera, ridicată cu donaţiile latifundiarului. Delegaţia, formată din părinţii ieromonahi Serapion şi Daniil şi ierodiaconul Iustinian, de la Prodromu,  care au însoţit permanent moaştele în pelerinaj s-au supus dorinţei, mai ales că Becali a făcut donaţii mari şi la Schitul românesc din muntele Athos.

După un periplu pe la Mediaş, Bazna, Sibiu şi Cluj, moaştele a patru sfinţi (Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Apostol şi Evanghelist Matei, Sf. Arhid. Ştefan, Sf. Muc Varvara) aduse în premieră în România, au ajuns joi la Biserica  „Adormirea Maicii Domnului” din Piaţa Sfatului. Vineri, ele au fost duse la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", sâmbătă s-au aflat în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Răcădău, iar duminică  au fost la Biserica cu hramul „Sfântul Ioan” din Noua. În toată această perioadă, mii de credincioşi s-au rugat sfintelor moaşte.

Comentarii

Ultimă oră