Copiii din cinci şcoli din judeţ vor ajunge la şcoală cu microbuze. E vorba de cei care învaţă la şcolile din Dumbrăviţa, Buneşti, Bran, Fundata şi Rupea. Ei nu vor mai fi nevoiţi să bată drumurile pe jos. Microbuzele au fost trimise către localităţile din mediul rural, acolo unde în urma comasărilor de şcoli, unii elevii au fost arondaţi la unităţi aflate la kilometri distanţă de casă, fără posibilitatea de a apela la vreun mijloc de transport public constant. De exemplu, elevii care veneau din Jimbor până la Rupea trebuiau să parcurgă 12 kilometri până la şcoală, în fiecare dimineaţă. Mergeau însă cu un autobuz al unei firme private care făcea curse în judeţul Covasna pe o rută care intra şi în judeţul Braşov, însă depindeau de orarul autobuzului. Cu cele cinci noi microbuze, parcul auto al mijloacelor de transport şcolare a ajuns la 62 de maşini. Totuşi în judeţ mai este nevoie de încă 20 de microbuze.