Se ştie că la mâncarea de post există anumite interdicţii: carnea de orice fel, ouăle şi lactatele.
La prima vedere, mâncarea de post ar putea părea anostă şi fără gust, dar combinând diverse legume, cereale şi fructe putem obţine o mâncare care să ne satisfacă pe deplin. Uşoară şi savuroasă, mâncarea de post nu doar ne purifică organismul ci ne poate oferi şi un adevărat festin culinar. Secretul stă în diversitatea de ingrediente folosite ca şi în modul de preparare.
Orez cu mazăre şi morcovi. Ingrediente: o ceapă, o cană de orez, 300 g mazăre, o legătură de mărar, 2 linguri ulei, 4 căni apă caldă, 1 linguriţă sare, tarhon, piper, boia dulce, oregano. Mod de preparare: ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în cele două linguri de ulei, la foc mic. Apoi se adaugă orezul şi se amestecă. Peste orez adăugăm mazărea şi morcovii, apoi turnăm pe rând cele patru căni de apă caldă şi lăsăm să fiarbă. Este foarte important ca focul să fie mereu la putere mică şi să amestecăm din când în când. După ce au fiert orezul, mazărea şi morcovii, se pun mărarul şi celelalte condimente.
Chiftele de ciuperci. Ingrediente: 500 g ciuperci, 2 cepe mici, 2-3 căţei de usturoi, 3-4 felii de pâine, sare, piper, pătrunjel verde, 2 linguri cu făină. Mod de preparare: ciupercile se dau în clocot, apoi se toacă în robot, împreună cu ceapa, usturoiul, pătrunjelul şi feliile de pâine. Se adaugă sare şi piper, apoi se formează cu mâna chiftele care se tăvălesc prin făină şi se prăjesc în ulei incins.
Ardei umpluţi cu legume. Ingrediente: 8 ardei graşi, 2 morcovi, o rădăcină pătrunjel, o ceapă, 3-4 roşii, 3 linguri ulei. Mod de preparare: ardeii, cărora li s-a scos în prealabil cotorul, se pun 1-2 minute în apă clocotită, puţin sărată; se scot apoi pe o sită ca să se scurgă. După aceea, se pune umplutura, se aşează pe un rând în cratiţă, se toarnă deasupra apă, se adaugă ulei şi bulion de roşii şi se lasă să fiarbă înăbuşit cu capac, în cuptor sau pe plită, timp de 30-40 minute. Pentru prepararea umpluturii de legume se taie morcovul, pătrunjelul şi ceapa şi se prăjesc în ulei, se adaugă apoi roşii proaspete curăţate de seminţe şi pieliţă, tăiate mărunt, sare, piper şi se prăjesc.