Sari la conținut

Ancheta Direcției de Sănătate Publică (DSP) a confirmat faptul că cele două lăuze, din Bran și Predeal, care au născut la Maternitatea Brașov la sfârşitul anului trecut, și ulterior s-au simțit rău și au ajuns la Spitalul Județean s-au infectat în afara unității medicale.
În acest context, medicul epidemiolog Codruţa Nemet, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, a precizat, pentru bzb.ro, că, „la recoltele de mediu, din 30 decembrie, se exclude circuitul streptococului în Maternitate şi astfel caracterul nozocomial. Pacienta nu a luat acest germene din Maternitate. Noi am făcut anamneza epidemiologică a fiecărui cadru medical, din ambele ture de la Maternitate şi nu au fost probleme. Mai mult, am refăcut şi traseele celor două paciente. Pacienta din Bran nu s-a întâlnit cu cea din Predeal, deci a fost doar o coincidenţă faptul că amândouă au ajuns mai apoi la Spitalul Judeţean Braşov“. Şi starea de sănătate a celei de-a doua femei s-a ameliorat. (S.B.)

Comentarii

Ultimă oră