Fostul preşedinte Ion Iliescu este internat la Spitalul Elias şi ar urma să fie operat la colon. El a spus, la România TV, că rezolvarea problemelor a fost amânată la sfârşitul anului trecut din cauza sărbătorilor de iarnă. Potrivit apropiaţilor preşedintelui onorific al PSD, acesta ar urma să fie supus unei intervenţii pentru îndepărtarea unor diverticuli pe colon. Operaţia este una uşoară şi va fi efectuată laparoscopic, urmând să fie programată, cel mai probabil, luni. Totuşi, fostul şef de stat s-a internat încă de sâmbătă, pentru a se pregăti corespunzător pentru intervenţie. Ion Iliescu (81 de ani) a mai fost internat la Spitalul Elias şi la sfârşitul lui 2011, pentru investigaţii, însă atunci a decis să finalizeze analizele după sărbători. Fostul preşedine este un "client" fidel al Spitalului Elias, unde se internează periodic pentru analize şi investigaţii complete, el controlându-şi în permanenţă starea de sănătate. Din când în când, însă, el face un set de analize la Paris, sub supravegherea medicului Şerban Mihăileanu, care îi este bun prieten.