Sari la conținut

În ce condiţii s-ar putea redeschide spitalul din Codlea

Dacă personalul redistribuit s-ar întoarce, Spitalul Municipal Codlea îşi poate relua activitatea, în baza sentinţei a Curţii de Apel din Braşov, ce a suspendat Hotărârea de Guvern, prin care s-a dispus sistarea finanţării spitalului de la 1 aprilie 2011. Dacă vin însă alţi medici şi asistente pe cele 60 de posturi vacante, vor fi nevoiţi să dea concurs.

De şase luni fac voluntariat. După ce, la 1 aprilie, Spitalul Municipal Codlea a primit decizie de nefinanţare de la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ceea ce echivala cu închiderea lui, personalul a fost redistribuit în alte unităţi din judeţ. Circa 60 de medici, asistente şi infirmiere lucrează acum în alte spitale, făcând o navetă obositoare şi costisitoare. În acelaşi timp, în Spitalul Municipal Codlea, de la jumătatea lunii aprilie, a fost deschisă o cameră de gardă ce funcţionează doar în intervalul orar 8.00-20.00, cu fonduri din donaţii şi sponsorizări. Aici lucrează trei medici şi câteva asistente, ce fac voluntariat. După ce sunt stabilizaţi, pacienţii în stare mai gravă sau care necesită internare sunt transportaţi la spitalele din Braşov cu ambulanţa.


Minime şanse să se redeschidă Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov monitorizează situaţia, iar directorul executiv al instituţiei, dr, Alexandru Bălescu, este sceptic că spitalul se va deschide curând, pentru că deocamdată nu există personalul necesar şi procesul pe fond în acest caz începe abia la finele acestei luni. „Nu există o decizie a instanţei. Curtea de Apel a hotărât la începutul lunii august suspendarea hotărârii de Guvern nr. 345 din luna martie de închidere a spitalului, dar judecarea pe fond a cauzei nu a început”, a declarat dr. Bălescu. În ceea ce priveşte retragerea aparaturii de telemedicină, şeful DSP spune că „aceasta este achiziţionată de Ministerul Sănătăţii care poate decide asupra acesteia.


20 de locuri ai trebui scoase la concurs. De altfel, potrivit managerului Spitalul Municipal Codlea, dr. Claudia Coste, pentru a se redeschide, unitatea  are nevoie de cel puţin 60 de angajaţi (medici, asistente, infirmiere). „Pentru 40 dintre cei plecaţi după închiderea spitalului am confirmarea că ar veni înapoi prin detaşare de la unităţile medicale unde au fost redistribuiţi. Ar mai trebui încă 20 de cadre medicale şi cred că ar putea fi găsite. Dacă am avea acest personal, am putea redeschide spitalul după 15 septembrie, în urma unei evaluări", a spus dr. Coste. Şeful DSP spune însă că pentru posturile pe care nu se întorc vechii ocupanţi va trebui organizat concurs. „Aşa spune legea, nu decidem noi şi nu vrem sp le punem beţe în roate, dar legal este ca nagajarea pe orice post vacant să se facă prin concurs”, a explicat dr. Bălescu.

Comentarii

Ultimă oră