Sari la conținut

În fiecare an, în ajun de Sfântul Dumitru, localnicii din zona Bran-Moieciu aprind focul ca să alunge spiritele rele şi să vadă cum va fi iarna ce vine.

Nu există an în care, în seara de 25 octombrie, înainte cu o zi de Sfântul Dumitru, localnicii din zona Bran-Moieciu să nu se strângă la „focul lui Sumedru". Sărbătoarea marchează încheierea un an agricol şi pastoral şi anunţă sosirea iernii. Când se lasă seara, copiii se îndreaptă spre locurile unde au pregătit focurile. Unul dintre ei aprinde focul, în timp ce restul exclamă cu bucurie tradiţionala chemare: „Hai la focul lui Sumedru!". Femeile se îndreaptă grăbite spre focuri şi împart copiilor cozonaci, plăcinte calde, mere, pere şi nuci.

În jurul focului se povestesc întâmplări  adevărate din timpul anului de pe la stâni, din munţi, sau se fac prognoze despre cum va fi iarna care vine. Bătrânii pricepuţi urmăresc scânteile ce sar din foc şi stabilesc din ce parte bate vântul în această seară . Ei spun că dacă vântul bate dinspre nord-est iarna va fi lungă şi grea cu zăpadă şi geruri mari, iar dacă vântul bate dinspre sud-vest iarna va fi uşoară, fără ger prea mare. „În trecut, oamenii alungau prin acest foc spiritele rele. Acum se stabilea cum va fi iarna şi care sunt previziunile pentru viitorul an, dacă va fi mai rodnic. În funcţie din ce parte bate vântul oamenii ştiau cum va fi iarna mai grea sau mai uşoară", explică pentru ADS Nicolae Clinciu, primarul comunei Moieciu. (D.K.)

Comentarii

Ultimă oră