Sari la conținut

Ecoterm Făgăraş a intrat insolvenţă, după ce a acumulat datorii la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de peste 2,5 milioane de lei, anunţă Bună Ziua Făgăraş. Întrucât compania nu a mai putut plăti aceşti bani, ANAF a cerut societăţii Ecoterm intrarea în faliment. Dar pentru că acest lucru ar fi însemnat prăbuşirea societăţii, acţionarii Ecoterm, întruniţi în şedinţă, au hotărât intrarea în insolvenţă voluntară, asta pentru a pune în aplicare un plan de reorganizare. Făgărăşenii branşaţi la sistemul centralizat de încălzire nu vor fi afectaţi de această măsură, dau asigurări reprezentanţii societăţii. Pur şi simplu este o măsură de precauţie împotriva instituirii falimentului de către Finanţe. În schimb rău-platnicii vor fi afectaţi de această hotărâre. Pentru sezonul de iarnă, societatea nu va mai furniza agent termic persoanelor care nu plătesc. Societatea îşi va putea pune în aplicare un plan de recuperare a datoriilor. S-a ajuns în această situaţie deoarece nu s-au primit de la bugetul de stat sume în cuantumul a peste 600.000 de lei, aferente subvenţiilor în perioada 2007 – 2009. Mai mult, şi făgărăşenii au datorii mari de plătit către societatea făgărăşeană. E vorba de peste 4 milioane de lei. Reprezentanţii societăţii fac un apel către restanţieri, să vină şi să îşi achite datoriile. În prezent sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire 3.100 de apartamente.

Comentarii

Ultimă oră