Sari la conținut

Dan Gîrtofan şi Miţă Lăzărescu au terminat pe 3 CN de Raliuri

Vali Porcişteanu este noul Campion Naţional de Raliuri al României. Pilotul piteştean şi-a respectat strategia propusă înainte de ultima etapă desfăşurată la Bacău şi a terminat raliul pe locul 4. Punctele acumulate au fost însă suficiente pentru ca piteşteanul să-şi treacă în cont primul titlu de campion naţional absolut din carieră.
„Giri”, bronz la final! Raliul Bacăului a fost câştigat de Bogdan Marişca, singurul pilot rămas în cursă pentru titlu înainte de această etapă. Clujeanului îi trebuia o victorie, coroborată cu o clasare sub locul 7 a lui Porcişteanu, pentru a deveni campion. Podiumul de la Bacău a fost completat de Marco Tempestini şi Danny Ungur, toţi fiind piloţi Napoca Rally Academy. În clasamentul general de la finalul sezonului, Valentin Porcişteanu este urmat de acelaşi Bogdan Marişca şi de pilotul braşovean Dan Gîrtofan.
O zi nebună pentru Gîrtofan. Dan Gîrtofan a avut emoţii mari în oraşul lui Bacovia. Braşoveanul avea nevoie de locul 7 pentru a prinde ultima treaptă a podiumului clasamentului final, dar ziua de sâmbătă a fost cu de toate pentru el. Astfel, chiar de dimineaţă, a luat o penalizare pentru că a intrat mai târziu în CO-ul de la service, dar locul 4, pe care încheia prima zi, părea că nu este ameninţat de nimeni. Când îi era lumea mai dragă, „Giri” a făcut o pană, a pierdut aproape 4 minute şi s-a trezit pe locul 8, poziţie pe care a şi încheiat raliul. Totuşi, Gîrtofan şi-a atins obiectivul, întrucât Claudiu David nu a punctat în clasamentul general (a avut doar o singură cursă) şi şi-a pus la gât „bronzul” în ierarhia generală finală. „A fost exact ca în 2004, când am câştigat titlul. Am obţinut locul necesar pentru a-mi atinge obiectivul. Dar ce an greu a fost!”, a spus, uşurat, Dan Gîrtofan.
Doi braşoveni au luat titlul la 11. Braşovul are însă la finalul sezonului şi un echipaj campion! Având în vedere că la Bacău s-au înscris 6 echipaje, şi s-a constituit clasa 11, echipajul braşovean Liviu Savu/Adrian Leluţiu a trebuit să tragă pentru a-şi conserva avansul pe care îl avea înainte de finala sezonului. Deşi au fost şi echipaje înscrise numai pentru a se constitui clasa, cei doi braşoveni au stat pe traseu, au terminat pe locul 3 şi au obţinut titlul naţional al clasei, acumulând 108 puncte. Deşi a câştigat la Bacău, Berari nu a adunat decât 99 puncte, obţinând „argintul” la final de sezon, în timp ce Florin Crişan (locul 2 la Bacău), a terminat campionatul pe 3.

Comentarii

Ultimă oră