Sari la conținut

Familia Elodiei Ghinescu, dispărută în noaptea de 29 spre 30 august 2007, care se presupune că a fost ucisă de către soţul ei, Cristian Cioacă, va cere instanţei să declare decesul avocatei, conform unor surse din Parchetului General, citate de www.puterea.ro.


Ce spune legea

Potrivit Decretului 31/1954, privind persoanele fizice şi juridice, cu modificările şi completările ulterioare, la scurgerea termen de patru ani de când a fost văzută pentru ultima oară în viaţă o persoană, se poate emite o hotărâre judecătorească de stabilire a decesului. Odată declarată moartă pe cale judecătorească, Elodia va fi înregistrată ca decedată şi în dosarul penal de omor instrumentat de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.


Declarata moartă pe cale juridică

În 2009, familia Ghinescu a cerut instanţei declararea pe cale judecătorească a dispariţiei avocatei, cerere admisă de către magistraţi. Anchetatorii mizează pe o poziţie similară şi de această dată din partea instanţei. Conform aceluiaşi Decret 31, „de îndată ce hotărârea declarativă de moarte a rămas definitivă, cel dispărut este socotit că a murit la data stabilită prin hotărâre, ca fiind  aceea a morţii.  Data morţii dispărutului se stabileşte potrivit cu împrejurarile”. Împrejurările, în acest caz, sunt că Elodia Ghinescu a fost ucisă de Cristian Cioacă în noaptea de 29 spre 30 august 2007, aceasta fiind şi data în care avocata a fost văzută ultima dată în viaţă.

„Adevăr juridic”

Declararea pe cale judecătorească a morţii va constitui proba pe care anchetatorii o aşteaptă de patru ani. Cu acest document, procurorii au anunţat că se vor prezenta din nou în faţa instanţei de judecată, pentru a cere din nou arestarea lui Cristian Cioacă. „Pentru ca instanţa să respingă cererea familiei, trebuie să existe orice informaţie care să arate că victima este vie. În patru ani, o asemenea informaţie a întârziat să apară. Toate indiciile arată că ea este moartă, iar instanţa va trebui să admită acest adevăr juridic”, au precizat anchetatorii, pentru www.puterea.ro.


Cerere depusă marţi. Elodia Ghinescu va fi declarată moartă prin intermediul instanţei. Se va întâmpla marţi, când va fi depusă la Judecătoria Braşov, documentaţia necesară pentru îndeplinirea procedurii. Apoi, procesul poliţistului Cristian Cioacă, acuzat de omor, poate să înceapă. „Putem câştiga şi fără identificarea cadavrului avocatei. Avem alte probe care îl incriminează pe Cristian Cioacă", spune apărătorul ales al mamei Elodiei. „Vom depune la Judecătoria Braşov o acţiune prin care vom solicita declararea morţii pe cale judecătorească a Elodiei Ghinescu. Sunt probe directe spun eu în dosarul de omor şi cu această hotărâre cel care a omorât-o pe Elodia Ghinescu va putea fi tras la răspunedere penală în lipsa cadavrului pentru că eu apreciez că trupul Elodiei Ghinescu va putea fi găsit doar dacă Cioacă va spune ce a făcut cu el”, a declarat Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, pentru MIX TV.


Ameninţă cu demisia Odată declarată moartă pe cale judecătorească, Elodia va fi înregistrată ca decedată şi în dosarul penal de omor instrumentat de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică de la Parchetul General. Procurorul de caz, Marius Iacob, declara în urmă cu 3 ani că, în dosarul Cioacă, principalul suspect va fi trimis în judecată chiar şi fără identificarea cadavrului avocatei, în baza altor probe. Tot Iacob afirma că, dacă Elodia Ghinescu trăieşte, el va renunţa la funcţia deţinută în Parchet.


Omor nepremeditat

Anchetatorii susţin şi astăzi că, pe fondul unei stări conflictuale, generate de relaţiile exctraconjugale în care erau implicaţi atât Elodia Ghinescu, cât şi soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, acesta din urmă a lovit-o pe soţia sa, în urma loviturii aceasta pierzându-şi viaţa. Procurorii sunt de părere că, deşi bărbatul nu a premeditat uciderea Elodiei, a făcut tot ce a putut pentru a ascunde cadavrul şi pentru a scăpa de pedeapsă. În luna septembrie a anului 2007, împotriva lui Cristian Cioacă a fost începută urmărirea penală pentru omor, poliţistul fiind reţinut pentru 24 de ore. În acest interval, el a fost supus testului cu aparatul poligraf, iar la întrebările relevante dacă a ucis-o pe soţia sa, dacă i-a tranşat cadavrul şi dacă a transportat corpul într-un loc necunoscut, acesta a răspuns „nu”. Aparatul poligraf a înregistrat însă aceste răspunsuri ca fiind simulate, deci mincinoase.

Pete de sânge în casa si în masina

În urma cercetării locuinţei soţilor Cioacă-Ghinescu, criminaliştii au prelevat foarte multe probe care au condus imediat la ipoteza crimei. Pete şi stropi de sânge au fost identificate pe interiorul uşii dormitorului conjugal, dar şi pe gresia şi faianţa din baie. Mai mult, din portbagajul autoturismului utililizat de poliţist a fost prelevată o pată de sânge. În urma expertizei ADN, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre sângele avocatei dispărute. Toate aceste probe au constituit dosarul de urmărire penală şi au fost inserate în cuprinsul referatului cu propunerea arestării preventive împotriva lui Cioacă. Curtea de Apel Braşov însă a admis aceste probe ca şi indicii, însă a respins arestarea dintr-un singur motiv. Anume, acela că nu se poate proba că Elodia Ghinescu este moartă.


Cel care lipseşte de la domiciliul său poate fi declarat dispărut prinhotărâre judecătorească, putându-se institui curatela, dacă a trecut un an de la data ultimelor ştiri din care rezultă că era în viaţă. Cel astfel declarat dispărut poate fi declarat mort, de asemenea prin hotărâre judecătorească, dacă de la data ultimelor ştiri din care rezultă că era în viaţă au trecut patru ani
Citat din Decretul 31/1954

Comentarii

Ultimă oră