Sari la conținut
cine-va-reabilita-vechiului-pasaj-fartec

Primăria Brașov va semna astăzi contractul de adjudecare pentru reabilitarea vechiului Pasaj Fartec. La licitație au participat patru firme și asocieri de firme, iar oferta de pe primul loc, respectiv cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, a aparținut asocierii de firme Sopmet SA București (care este lider de contract) împreună cu Consal SRL din Brașov. Valoarea lucrărilor a fost  estimată la suma de 8.553.567 de lei, fără TVA, iar după adjudecare va mai trece o perioadă de zece zile, în care ceilalți ofertanți pot depune contestații, după care se va semna contractul de lucrări. „Asocierea de firme care a ieșit pe primul loc îndeplinește toate condițiile de eligibilitate și în mod normal nu ar trebui să existe contestații, din moment ce aceasta a avut cel mai bun preț și s-a clasat pe primul loc”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov. Dacă nu vor fi alte piedici, în maximum două săptămâni s-ar putea deschide șantierul pe acest pasaj, care va fi închis traficului, urmând să se circule doar pe câte o bandă pe sens pe noul pasaj, scrie bizbrasov.ro.

Comentarii

Ultimă oră