Sari la conținut

Florin Chilian s-a ţinut de cuvânt şi a adus în weekend-ul ce tocmai a trecut o “Rază de Speranţă” pentru cele peste 100 de suflete de la Casa de Copii Sfântul Iosif din Odorheiul Secuiesc.

Florin Chilian a cântat gratuit la Teatrul Sică Alexandrescu iar donaţiile făcute de braşoveni vor merge către lăcaşul care are în grijă orfanii din judeţul vecin. În deschiderea spectacolului au cântat două tinere soliste braşovence, absolvente ale şcolii populare de arte cât şi a liceului de Muzică Tudor Ciortea. Evenimentul a fost organizat în parteneriat de către Universitatea Transilvania şi Asociaţia “Centrul Cultural Italian” Braşov.

Fără ajutor nu am exista. Întrebat de unde acesta latură socială Florin Chilian şi-a arat întâi de toate mâhnirea faţă de colegii săi din showbiz care sunt complet rupţi de acest aspect, a spus artistul. „Ceea ce consider eu că este datoria şi nu ţine de recunoştinţa a fiecărui artist ceea ce ţine de social, faptul că oricât de megastari am fi suntem produsul emoţiilor pe care le naştem adică fără social, fără oamenii care uneori au nevoie de ajutorul nostru, nu am exista”, a declarat Florin Chilian.

Imnul naţional, altfel.

Concertul susţinut de Florin Chilian a ţinut aproape o oră. Artistul a mai prezentat publicului braşovean şi viziunea sa a imnului de stat, o melodie care a spus că a lăsat cu gurile căscate audienţa din Parlamentul României, locul unde a interpretat-o pentru prima dată. Lăudabil mai este şi faptul că reprezentanţii unui club din Braşov au cumpărat 25 de invitaţii la eveniment şi au donat mai multe jucării pentru copiii din Odorheiul Secuiesc. Florin Chilian s-a aflat la al doilea concert caritabil în Braşov, primul fiind  susţinut pentru Hospice, Casa Speranţei.

Comentarii

Ultimă oră