Braşovenii, obligaţi să poarte măşti din 1 august 2020 şi în spaţiile deschise aglomerate. Cei care încalcă regula riscă amenzi de până la 2.500 lei. Așadar, obligatoriu din 1 august: cu mască în Piața Sfatului, strada Republicii și alte spații în aer liber intens frecventate din Brașov
Prefectul Braşovului, Cătălin Văsii, a anunţat miercuri adoptarea de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a deciziei privind obligativitatea purtării măştii de protecţie şi în aer liber, în spaţiile aglomerate, măsură ce va intra în vigoare începând cu data de 1 august, ora 06.00. Regula nu se aplică în cazul copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani.
Potrivit deciziei CJSU, masca de protecţie este obligatorie „pentru toate persoanele prezente în pieţele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise, precum şi în spaţiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiţionale, bâlciuri etc. de pe teritoriul judeţului Braşov”. De asemenea, tot de la aceeaşi dată este obligatorie purtarea măştii şi „la toate evenimentele, de orice natură, unde sunt create condiţii de aglomerare de persoane, pe raza judeţului Braşov, desfăşurate atât în interior, cât şi în exterior”.
Zonele cu mască obligatorie vor fi semnalizate corespunzător
În hotărâre se mai arată că, până în data de 1 august 2020, „Comitetele Locale de Situaţii de Urgenţă (CLSU) vor stabili prin hotărâri proprii arterele pietonale şi celelalte zone intens frecventate de persoane de pe raza fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, unde va fi instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie. Arterele pietonale şi celelalte zone intens frecventate de către populaţie vor fi semnalizate corespunzător şi aduse la cunoştinţa populaţiei prin orice mijloace de informare, prin grija autorităţilor publice locale”.
În municipiul Braşov, principalele zone pietonale în care masca ar putea deveni obligatorie de la 1 august sunt strada Republicii şi Piaţa Sfatului.
Sancţiunile pentru nerespectarea hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare.
Potrivit Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cei care nu respectă prevederea referitoare la obligativitatea purtării măştii de protecţie riscă amenzi cuprinse între 500 lei şi 2.500 lei.
................................................................................................................................................
Joi dimineață, primarul George Scripcaru a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov pentru a decide zonele cu aglomerări urbane unde este obligatorie purtarea măștii, conform Hotărârii nr. 18 din 29 iulie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
„Am identificat care sunt zonele cu risc, pe care trebuie să le luăm în calcul. Am gândit că este bine să luăm această măsură în zonele cu potențial de răspândire a acestui virus, zonele cu un număr mare de persoane, unde oamenii se întâlnesc - discutăm de stațiile de autobuz, de autogări, gară, zonele circulate intens, cum ar fi Piața Sfatului sau Republicii.
Este o măsură preventivă și este bine să înțelegem că nu urmărim să dăm amenzi, ci să îi protejăm pe cei cu care intrăm în contact, dar și să ne protejăm fiecare dintre noi. Sper ca brașovenii să înțeleagă acest lucru, este la îndemâna noastră să facem acest minim gest. Solicit pe această cale ca toți cetățenii să aplice această măsură, mai ales că este una simplă, care este recomandată de specialiști, de medici, de epidemiologi și nu cred că putem să contestăm acest lucru. Nu cred că amenda este o soluție, ci trebuie să le explicăm oamenilor că trebuie să aplicăm această măsură, care este una firească și normală”, a declarat primarul George Scripcaru, președinte CLSU, după aprobarea acestei hotărâri.
Textul integral al hotărârii Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov
„HOTĂRÂREA C.L.S.U. Nr. 11 Privind: stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spaţiilor/activităţilor unde există un risc crescut de infectare în Municipiul Brașov
Având în vedere propunerile formulate prin Hotărârea nr. 37 din 28.07.2020
privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare, a Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi a Hotărârii nr. 18 din 29.07.2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare, a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov,
ţinând cont de prevederile art.7, Cap. III, lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.L.S.U., prevederile art. 8 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.L.S.U., în temeiul prevederilor art. 24, lit. b) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență,
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1
(1) Începând cu data de 01.08.2020 orele 06.00, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în Municipiul Braşov, pe arterele pietonale intens frecventate şi în alte zone aglomerate, astfel:
- str. Republicii şi Piaţa Sfatului, de Luni până Vineri, între orele 12.00 - 23.00, iar Sâmbăta şi Duminica între orele 10.00 - 23.00
- staţiile RATBV
- autogări
- staţiile CFR
- zonele de îmbarcare şi debarcare pentru transport pe cablu
- Grădina Zoologică
- toate piețele agroalimentare și târgurile.
(2) Sunt exceptați de la obligativitatea purtării măștii de protecție copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”.