Eliberat condiţionat zilele trecute, din Penitenciarul Codlea, celebrul protestatarul Gheorghe Botorog şi-a reluat protestele din faţa Prefecturii. Protestele lui Botorog au început în 2003, în urma unui conflict cu, pe atunci, viceprimarul Braşovului, George Scripcaru. Acesta dăduse dispoziţie să i se confişte vacile şi caprele pe care protestatarul le aducea la păscut prin parcul Trandafirilor sau chiar în Centrul Civic. Animalele au fost duse la adăpostul de animale fără stăpân iar Botorog a refuzat să le ia câteva zile mai târziu pentru că erau slăbite şi nemâncate. S-au urmat procedurile, vacile şi caprele au fost omorâte, tranşate, iar carnea a fost dusă la Azilul de Bătrâni şi la Grădina Zoologică.
7 ani de proteste. Nemulţumit de rezultatul deciziilor primăriei, Botorog s-a apucat să protesteze faţă de primarul Braşovului, George Scripcaru. Iniţial în faţa primăriei Braşov, apoi în faţa prefecturii. A trimis zeci de plângeri penale, i s-au făcut zeci de plângeri. Înarmat cu două pancarte şi un băţ pe care avea atârnate nişte oase, Botorog a fost o prezenţă nelipsită în centrul oraşului ani la rând, până în primăvara anului 2010. S-a urcat în copacii din faţa prefecturii, s-a urcat pe prefectură chiar, profitând de nişte schele amplasate în lateral pentru renovare, a aruncat cu rahat la intrare. De-a lungul timpului Gheorghe Botorog a fost amendat în nenumărate rânduri şi dus cu duba poliţiei. În cele din urmă a început şi un proces, anul trecut, pe vremea când era deja în arest. Magistraţii de la Judecătoria Braşov l-au condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare cu executare. (L.A)