Până în 2008, o localitate aflată la marginea Braşovului, Săcelele, s-a transformat, cu multă muncă, într-un municipiu.
Liberalii spun că anul 2008 a fost crucial pentru Săcele, pentru că atunci a fost momentul în care săcelenii l-au schimbat pe liberalul Vasile Laţa cu un PDL-ist, care nu a făcut mai nimic.
PNL-iştii spun că, sub domnia celui ce i-a urmat lui Laţa la primăria din Săcele, locuitorii au avut foarte mult de suferit. Din păcate, au pătimit nu doar oamenii care nu l-au votat pe Radu Florea Nistor în fruntea administrației locale, ci și cei care l-au ales. Cei mai chinuiți au fost bolnavii, nu puțini la număr, cărora le-a fost închis spitalul. Unul dintre cele mai importante obiective ale municipiului Săcele a căzut! Spitalul a fost pur și simplu ras de pe harta sistemului sanitar românesc.
După ce au pus lacătul pe spital, acum se fac de ceva timp că îl redeschid. Cei de la Putere au fost, în sfârșit, de acord cu propunerea liberalului Aristotel Căncescu. Spitalul din Săcele va deveni secţie externă a Spitalului Județean, problema este că PDL-iştii nu par deloc grăbiți să repună în funcțiune spitalul.
La votul din plenul Consiliului Județean, politicienii portocalii nu au fost de acord ca instituția județeană să preia unitatea din Săcele, votând amânarea.
Oamenii nici acum nu înțeleg cum de cei de la guvernare le-au închis spitalul, în condițiile în care din 2007 unitatea a fost supusă unor renovări majore. S-au montat centrale termice, s-au pus ferestre termopan, grupurile sanitare au fost reamenajate și s-a schimbat în întregime acoperișul.
De asemenea, camera de primiri urgenţe a fost modernizată, iar aparatura medicală de ultimă generație adusă nu demult este foarte scumpă. Cei mai mulți dintre săceleni sunt săraci sau au probleme financiare deosebite.
Oamenii au început să conștientizeze diferențele de viziune și priorități între Radu Florea Nistor și Vasile Laţa. În mandatele lui Vasile Laţa, municipiul Săcele a cunoscut o adevărată transformare.
Străzile și trotuarele au fost modernizate, rețelele de utilităţi au fost înnoite și extinse și spre zonele mărginaşe, construcția de locuințe s-a dezvoltat, iar turismul a început să fie o opțiune demnă de luat în seamă de către întreprinzători.
Toate au fost posibile pentru că municipalitatea săceleană, împreună cu Consiliul Jude-țean, a derulat proiecte extrem de importante. Până în 2008 s-a investit în sănătatea oame-nilor. Acum sunt trimiși pe drumuri să se trateze. Din păcate, unii nu mai ajung... sau ajung foarte târziu. (A.L.)