Doi morţi, un rănit grav şi….niciun autor. Aceasta este pe scurt, istoria dublului asasinat petrecut în urmă cu trei ani, la o casă de schimb valutar din centrul Braşovului. Acţiunea, demnă de un film poliţist, reţine şi acum atenţia opiniei publice. Ancheta pentru identificarea autorilor continuă şi acum. Ciprian Ion avea 34 de ani şi, împreună cu un coleg, intenţiona să plece în momentul atacului, cu încasările casei de schimb spre bancă, pe 29 ianuarie 2009. Au fost atacaţi şi împuşcaţi în plină stradă. Ţintit în cap, Ciprian, a fost transportat la spital in stare critică. După 3 ore, a murit. Era casatorit şi avea o fetiţă care are acum, patru ani şi jumătate. Colegul lui Ciprian, în vârstă de 38 ani, a ajuns în 2009 la spital cu un glont în ochiul stâng şi unul în umăr. Mai vede doar cu ochiul drept. Cel de-al treilea bărbat împuşcat a fost Gheorghe Lala, trecătorul care a avut curajul să urmărească atacatorul dar a fost împuşcat direct în inimă. Anchetatorii nu au reuşit nici acum să pună pe cineva sub acuzare. Au întocmit un cerc de suspecţi, dar până acum nimeni nu a învinuit oficial. (A.M.)
foto: jurnalul.ro