Sari la conținut

Premiul la Loto 6/49, de peste 13 milioane de lei, a fost CÂŞTIGAT!

premiul-la-loto-649-de-peste-13-milioane-de-lei-a-fost-castigat-

Premiul cel mare la Loto 6/49, de peste 13 milioane de lei, a fost câştigat, în urma extragerii de duminică de un jucător care a depus biletul la o agenţie din Eforie Sud, informează Loteria Română.

Premiul categoriei I la Loto 6/49 de 13.435.030 de lei a fost câştigat în urma extragerii numerelor 33, 5, 30, 44, 4 şi 27.

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 13-032 din Eforie Sud, judeţul Constanţa. Biletul a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49, pretul acestuia fiind de 9,7 lei. Acesta este primul premiu de categoria I la Loto 6/49 obţinut în acest an.

La categoria a II-a a jocului au fost obţinute 28 de câştiguri a câte 9.200 de lei.

La Joker, unde s-au extras numerele 2, 23, 25, 29, 27 şi 10, premiul categoriei I, de 5.533.421 de lei, a fost reportat.

În schimb, la categoria a III-a a acestui joc, un jucător a câştigat 38.102 lei.

Câştigătorul premiului de aproape 13,5 milioane de lei la Loto 6/49 are la dispoziţie 90 de zile, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica premiul.

SURSA: ziarulring.ro

Comentarii

Ultimă oră