Sari la conținut

Ceaţa densă a ţinut la sol mai multe avioane pe majoritatea aeroporturilor din ţară. Două curse care trebuiau să plece marţi dimineaţă de pe aeroportul Henri Coandă din Capitală, către Budapesta şi Roma, au fost anulate din cauza ceţii. În ultimele 24 de ore, sute de pasageri au rămas în sălile de aşteptare sau au ajuns la altă destinaţie. Probleme au fost si pe aeroportul din Cluj-Napoca. Avionul care trebuia să ducă peste 100 de pasageri la Barcelona n-a putut decola din cauza ceţii. În cele din urmă, cu puţin înainte de miezul nopţii, avionul s-a ridicat. Oamenii n-au fost singurii cărora ceaţa le-a dat programul peste cap. Unii dintre pasagerii care trebuiau să ajungă la Bucureşti au ajuns la Constanţa, Timişoara şi Varna, de unde au fost transferaţi cu autocarele. Nu doar sosirile au fost date peste cap. Mulţi români care au vrut să plece cu avionul din ţară s-au trezit blocaţi în aeroporturi. 22 de curse aeriene au fost anulate în ultimele 24 de ore din cauza vizibilităţii reduse.

Comentarii

Ultimă oră