Sari la conținut
festivalul-ziua-pietrei-la-racos

Evenimentul „Ziua Pietrei”, aflat la prima ediţie, se va desfăşura duminică, 5 noiembrie 2017, la Racoş şi îşi propune să înfăţişeze publicului valorile naturale din vecinătatea comunei şi anume Coloanele de Bazalt, Lacul de Smarald şi Cariera de Scorie (Vulcanul Stins).

Vor fi scoase în evidență impactul exploatării pietrei asupra civilizaţiei din vecinătatea acesteia și tradiţiile zonei (reprezentate prin muzică, dans, sculptura în piatră şi produse culinare locale).


     Turiştii vor fi îndrumaţi prin această lume a vulcanilor cu ajutorul unor activităţi precum excursii ghidate, demonstraţii de sculptură în piatră, ateliere de pictură pe pietre, concerte şi dansuri tradiţionale, târg de produse locale.

„«Festivalul Ziua Pietrei» este primul eveniment cu această temă organizat în judeţul Braşov, locuitorii din Racoş având posibilitatea să îşi exprime cunoştinţele în contextul tradiţiilor locurilor, să-şi reasculte istoria, să se implice în ghidarea turiştilor şi să facă parte dintr-o activitate menită să promoveze şi să dezvolte zona în care locuiesc” a declarat Cătălin Cantor, managerul evenimentului.

Programul va începe la ora 10.00, cu o proiecţie de film 3D - „Istoria Geoparcului Perşani”. De-a lungul zilei mai sunt programate momente de muzică ambientală (tulnice, tobe, fluiere, saxofon) și un târg de produse tradiţionale. La Complexul Geologic Racoş vor avea loc un atelier de pictură pe pietre, demonstraţii de sculptură şi excursii ghidate.

Evenimentul este parte integrantă din strategia de dezvoltare iniţiată de Asociaţia Carpaterra pentru zona munţilor Perşani şi este parţial cofinanţat de către Consiliul Judeţean Braşov, prin programul Proiecte Culturale 2017.

...............................................................................................................

Programul activităţilor din cadrul festivalului “Ziua Pietrei” – 5 noiembrie 2017:

Proiectie Film 3D – Istoria Geoparcului Perșani: între orele 10.00-13.00


Expoziţie – Istoria Arheologică a Zonei: între orele 10.00-16.00


Muzică ambientală (tulnice, tobe, fluiere, saxofon): între orele 10.00-14.00


Târg de produse tradiţionale: între orele 09.00-20.00


Atelier de pictură pe pietre pentru copii: între orele 11.00-13.00


Demonstrații de sculptură în piatră: între orele 11.00-13.00


Excursii ghidate în Complexul Geologic Racoș: între orele 10.00-16.00

Comentarii

Ultimă oră