Sari la conținut
dosare-penale-pentru-impozitele-angajatilor

Oamenii legii au întocmit 7 dosare de urmărire penală în care sunt vizaţi reprezentanţii unor societăţi comerciale, în vreme ce într-un al optulea au terminat această fază şi au întocmit referat cu propunere trimitere în judecată. Poliţiştii au precizat că în patru dintre dosare administratorii unor societăţi comerciale sunt cercetaţi pentru reţinerea şi nevărsarea cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Infracţiunile ar fi fost comise în perioada 2011-2014, creându-se prejudicii cuprinse între 19.300 şi 29.000 de lei.

Comentarii

Ultimă oră