Sari la conținut

Cetatea Feldioara, „în conservare” până anul viitor

cetatea-feldioara-in-conservare-pana-anul-viitor

Consolidarea Cetății Feldioara, restaurată după imaginea pe care o avea în secolul al XVIII-lea, a fost finalizată în urmă cu câteva luni, aceasta fiind, practic, a doua cetate reconstruită în judeţ.

Deși lucrările au fost practic încheiate și obiectivul a fost inaugurat oficial, şi-a deschis porţile la începutul lui septembrie și pentru numai trei zile.

În acest moment, cetatea a intrat „în conservare” şi va rămâne închisă vizitatorilor până anul viitor, întrucât mai sunt câteva lucruri de natură funcţional-organizatorică ce trebuie rezolvate.

Este vorba despre amenajarea zonei, care va include o parcare și o casă de bilete, administrarea şi gestionarea spaţiilor muzeale ce adăpostesc exponate de mare valoare, precum şi paza obiectivului.

Astfel, Cetatea Ţărănească medievală din Feldioara îşi va deschide porţile pentru vizitatori şi turişti, cel mai probabil, în primăvara anului viitor.

Comentarii

Ultimă oră