Agenții economici din zona centrului istoric al Brașovului vor fi informați de către reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură cu privire la respectarea prevederilor legale privind protejarea monumentelor istorice și la  amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate. Gheorghe Mitran, șeful Direcției, a ținut să precizeze faptul că deși s-au mai făcut astfel de campanii de informare sunt o serie de probleme în ceea ce privește reclamele amplasate pe fațade sau regulile privind lipirea pe vitrine a unor autocolante, scrie bizbrasov.ro. Acesta a subliniat faptul că pe strada Mureșenilor sunt cele mai multe probleme. „În primă fază vom da avertismente și vom dispune măsuri de conformare, astfel încât să fie respectate prevederile Regulamentului de Urbanism. De exemplu, pe strada Mureșenilor sunt foarte multe structuri metalice, cele mai agresive fiind cele ale caselor de schimb valutar și ale agențiilor de turism. Multe firme neconforme  au fost montate pe fațade înainte de anul 2000, iar unele aparțin unor agenți economici care s-au și desființat între timp”, a explicat Mitran. Acesta a mai precizat faptul că vitrinele magazinelor trebuie menținute curate, fără autocolante, iar pentru orice intervenție sunt obligați să solicite avizul Direcției de Cultură.

Prevederile privind materialele publicitare nu se aplică doar operatorilor economici care își desfășoară activitatea pe străzile din plin centrul orașului, ci și celor de pe Bulevardul Eroilor, strada Constantin Dobrogeanu Gherea, Șirul Beethoven și Aleea Tiberiu Brediceanu.